LUNI, 31 AUGUST – ÎNCEPEM SESIUNEA DE ANIMARE FSE+ ÎN TERITORIUL GAL!

Așa cum am anunțat în Planificarea activităților de animare – Anul 2 / Trimestrul IV, în perioada 31 august – 3 septembrie 2026, echipa GAL Ținutul Zimbrilor va fi prezentă în toate cele 11 comune ale teritoriului pentru întâlniri dedicate pregătirii viitorului apel FSE+ – Incluziune socială pentru persoanele defavorizate și copii.
Începem luni, 31 august 2026, cu primele trei comunități:
Drăgănești – 12:30–13:30
Brusturi – 13:45–14:45
Răucești – 15:00–16:00
Întâlnirile au loc la sediile primăriilor.
De această dată mergem în teritoriu nu doar pentru a prezenta o viitoare oportunitate de finanțare, ci mai ales pentru a începe pregătirea proiectelor împreună cu comunitățile: identificarea copiilor și familiilor vulnerabile care au nevoie de sprijin, a nevoilor concrete din fiecare localitate, a potențialilor solicitanți și parteneri și a activităților care pot răspunde acestor nevoi.
Invităm să participe autoritățile locale, unitățile de învățământ, furnizorii de servicii sociale, ONG-urile și celelalte organizații interesate.
Activitățile sunt organizate în cadrul proiectului DR-36F „Sprijin pentru gestionarea, monitorizarea și evaluarea Strategiei de Dezvoltare Locală, precum și animarea acesteia, inclusiv facilitarea schimburilor între părțile interesate” – PS 2023–2027, Contract nr. C36F2100006812900007/30.09.2024.
Luni pornim la drum. În patru zile ajungem în toate cele 11 comunități ale Ținutului Zimbrilor.
Acum este momentul să pregătim împreună viitoarele proiecte FSE+!
#GALTinutulZimbrilor #FSEplus #DR36F #AnimareTeritoriu #IncluziuneSociala #SDL2023_2027 #PS2023_2027

CHESTIONAR DE EVALUARE A STRATEGIEI DE DEZVOLTARE LOCALĂ – GAL ȚINUTUL ZIMBRILOR (2014–2020)

Rapoarte selecție

POCU

  • ANUNȚ PRIVIND LANSAREA CONCURSULUI PLANURILOR DE AFACERI, DATA: 29-03-2022

CONCURS

ASOCIAȚIA GAL ȚINUTUL ZIMBRILOR anunță lansarea Concursului de Planuri de afaceri proiectul „Servicii integrate pentru incluziune socială pe teritoriul GAL Ținutul Zimbrilor,

citește tot

Cod SMIS 2014+: 139791, proiect cofinanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 5 „Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității”, Obiectivul specific 5.2 „Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială din comunitățile marginalizate din zona rurală și orașe cu o populație de până la 20.000 locuitori.” în vederea acordării de subvenții (microgranturi) pentru sprijinirea antreprenoriatului, acțiune condiționată de înființarea de noi afaceri (start-up).

DETALII AICI

Unităţi admnistrativ teritoriale membre GAL Ţinutul Zimbrilor

AGAPIA, BĂLŢĂTEŞTI, BRUSTURI, CRĂCĂOANI, DRĂGĂNEŞTI, GHINDĂOANI, PĂSTRĂVENI, RĂUCEŞTI, TIMIŞEŞTI, URECHENI, VÎNĂTORI-NEAMŢ
Asociatia Grup de Actiune Locala "Tinutul Zimbrilor" © 2024. Toate drepturile rezervate. | powered by webinspire.ro
pencilenvelopefile-emptyphone-handsetbubblearrow-right linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram