JOI, 3 SEPTEMBRIE – ÎNCHEIEM SESIUNEA DE ANIMARE FSE+ DIN ACEST TRIMESTRU!

După trei zile de întâlniri și dialog direct cu comunitățile din Drăgănești, Brusturi, Răucești, Urecheni, Păstrăveni, Timișești, Agapia și Vânători-Neamț, echipa GAL Ținutul Zimbrilor ajunge mâine, joi, 3 septembrie 2026, în ultimele trei comune cuprinse în Planificarea activităților de animare – Anul 2 / Trimestrul IV.
Ultima zi a sesiunii de animare FSE+ ne aduce la:
Bălțătești – 12:30–13:30
Crăcăoani – 13:45–14:45
Ghindăoani – 15:00–16:00
Întâlnirile au loc la sediile primăriilor și sunt dedicate pregătirii viitorului apel FSE+ – Incluziune socială pentru persoanele defavorizate și copii.
Și de această dată ne dorim mai mult decât o simplă prezentare a oportunității de finanțare. Continuăm să discutăm cu cei din comunități pentru a identifica copiii și familiile vulnerabile care au nevoie de sprijin, nevoile reale existente la nivel local, potențialii solicitanți și parteneri, precum și activitățile care pot fi construite în viitoarele proiecte FSE+.
Invităm să participe autoritățile publice locale, unitățile de învățământ, furnizorii de servicii sociale, ONG-urile și celelalte organizații interesate.
Activitățile sunt organizate în cadrul proiectului DR-36F „Sprijin pentru gestionarea, monitorizarea și evaluarea Strategiei de Dezvoltare Locală, precum și animarea acesteia, inclusiv facilitarea schimburilor între părțile interesate” – PS 2023–2027, Contract nr. C36F2100006812900007/30.09.2024.
Mâine încheiem parcursul prin toate cele 11 comune ale Ținutului Zimbrilor. Informațiile, nevoile și ideile culese în aceste zile reprezintă un pas important pentru pregătirea etapei următoare și a viitoarelor proiecte FSE+.
Animarea se încheie, pregătirea proiectelor continuă! Împreună construim intervenții care să răspundă cât mai bine nevoilor copiilor și familiilor din comunitățile noastre.
#GALTinutulZimbrilor #FSEplus #DR36F #AnimareTeritoriu #IncluziuneSociala #Baltatesti #Cracaoani #Ghindaoani #SDL2023_2027 #PS2023_2027

CHESTIONAR DE EVALUARE A STRATEGIEI DE DEZVOLTARE LOCALĂ – GAL ȚINUTUL ZIMBRILOR (2014–2020)

Rapoarte selecție

POCU

  • ANUNȚ PRIVIND LANSAREA CONCURSULUI PLANURILOR DE AFACERI, DATA: 29-03-2022

CONCURS

ASOCIAȚIA GAL ȚINUTUL ZIMBRILOR anunță lansarea Concursului de Planuri de afaceri proiectul „Servicii integrate pentru incluziune socială pe teritoriul GAL Ținutul Zimbrilor,

citește tot

Cod SMIS 2014+: 139791, proiect cofinanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 5 „Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității”, Obiectivul specific 5.2 „Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială din comunitățile marginalizate din zona rurală și orașe cu o populație de până la 20.000 locuitori.” în vederea acordării de subvenții (microgranturi) pentru sprijinirea antreprenoriatului, acțiune condiționată de înființarea de noi afaceri (start-up).

DETALII AICI

Unităţi admnistrativ teritoriale membre GAL Ţinutul Zimbrilor

AGAPIA, BĂLŢĂTEŞTI, BRUSTURI, CRĂCĂOANI, DRĂGĂNEŞTI, GHINDĂOANI, PĂSTRĂVENI, RĂUCEŞTI, TIMIŞEŞTI, URECHENI, VÎNĂTORI-NEAMŢ
Asociatia Grup de Actiune Locala "Tinutul Zimbrilor" © 2024. Toate drepturile rezervate. | powered by webinspire.ro
pencilenvelopefile-emptyphone-handsetbubblearrow-right linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram